0751628030

Despre mine

Numele meu este Alina Muncileanu. 
Sunt Consultant și Educator în Educație Timpurie centrată pe nevoile copilului preșcolar. 
Sunt formată în Sociologie – Psihologie, lucrez cu copiii între 0-7 ani și cu părinții lor, de peste 10 ani.
Cantec de papadie

Viziune

Copilaria mică (perioada între 0-6 ani) este deopotrivă perioada cea mai critică și cea mai vulnerabilă din dezvoltarea oricărui copil. Ultimele cercetări în dezvoltarea naturală a copilului demonstrează că în primii câțiva ani de viață se pun bazele pentru dezvoltarea intelectuală, emoțională și morală. Este adevărat că, dacă nu se pun aceste baze, un copil aflat în creștere le mai poate dobandi, însă prețul crește și șansele de succes scad cu fiecare an ce trece. Nu putem să îi neglijăm pe copii în acești primi ani de viața!” – Nevoile esențiale ale copiilor, T. Berry Brazelton, Stanley. I

Ce ofer

Ajut părinți , centre de educație timpurie , persoane interesate de educația timpurie să :
  • Descopere perioada și nevoile de dezvoltare specifice ale copilului prin sesiuni de consiliere educațională individuală

Sesiunea de consiliere conține o discuție cu unul dintre părinți sau cu ambii pentru a avea mai multă claritate asupra situației reale în care se află la momentul prezent copilul și înțelegerea perioadei specifice din dezvoltarea copilului. 

Ulterior acestei discuții vom stabili nevoile specifice de dezvoltare ale copilului (nevoia de explorare a mediului, nevoia de comunicare, nevoia de independență si implicare in viața familiei, nevoia de concentrare neîntreruptă și repetare a activității, etc)

Aceasta dureaza 60 minute si are prețul de 150 RON

  • Amenajeze un mediu fizic sigur , care să încurajeze autonomia și independența funcțională a copilului printr-un plan personalizat de amenajare.
– O vizita acasă pentru a face câteva poze spațiului pe care doriți să îl amenajez și a discuta  despre nevoile  specifice copilului vizavi de spațiul fizic. Această vizită are si scopul de a cunoaște copilul si de a mă conecta cu el. Vizita durează între 60- 90 minute

– Pe baza acestor informații (discuții, poze) eu voi concepe apoi un plan personalizat pe spațiul fizic, pe care dvs si soțul dvs îl veți primi prin mail

– 2 sedințe ulterioare de câte 30 minute fiecare via telefon sau video în care să discutăm cum funcționează amenajarea si dacă aveți nevoie de ajutorul meu.

Acest pachet are prețul de 500 lei

  • Conceapă un plan de adaptare blând și treptat la grădiniță personalizat. 

Odată cu intrarea copilului în colectivitate, în viața de părinte apare o mare schimbare. Este foarte important ca această intrare în grădiniță să se facă treptat și fără stres pentru că îi dă siguranța emoțională copilului în afara mediului familiar, încredere în alte persoane care nu sunt din familie și va putea avea apoi achiziții cognitive de calitate.

Achizițiile cognitive la copiii mici se fac doar pe un atașament sănătos și dacă copilul se simte în siguranță în grădiniță și nu abandonat! Această adaptare blandă si treptată are ca scop principal dezvoltarea nevoii de siguranță si încredere în lumea înconjurătoare a copilului.

De obicei instituțiile de educație oferă un plan de adaptare structurat și coerent personalizat, dar dacă acest lucru nu se întamplă putem alege împreună un centru de educație potrivit valorilor familiei și apoi putem concepe un plan de adaptare personalizat în funcție de nevoile specifice ale copilului si ale dvs ca familie.

Investiția dvs financiară va varia între 200- 500 Ron în funcție de cât timp este necesar să îl concep personalizat .

  • Petreacă timp de conectare și calitate cu copilul prin activități specifice vârstei de dezvoltare

Aceste activități pot fi făcute în funcție de nivelul de dezvoltare și de interesele specifice ale copilului și cuprind:

        Activități de viață practică care dezvoltă autonomia si independența funcțională a copilului, precizia și memoria (gătit, activități de tăiat legume sau fructe, făcut pâine,  nutriție împreună cu  copilul).

     Activități de reciclare creativă care dezvoltă creativitatea și conștientizează copilul asupra mediului înconjurător (aici se folosesc materiale reciclabile din carton sau plastic pe care copilul le poate colecta la el acasă sau grădiniță sau pe care le pot aduce eu).

 Vizite la muzeu să explorăm arta (Muzeul satului, Muzeul de artă națională, Muzeul de artă contemporană, Muzeul Antipa, Muzeul Tăranului Român, Grădina Botanică, 

   Activități de mișcare în natură și explorare în aer liber (parc, pădure, loc de joacă, curte proprie). Aici apar foarte multe momente de învățare spontană și de achiziții cognitive și cercetare în natură.

    O activitate durează 40 minute si costă 80 RON.

Ce ofer

Resurse educaționale

Resurse dezvoltare

Calitatea practicilor educaționale în sistemul de educație timpurie asigură o educație de calitate centrată pe dezvoltarea atingerii potențialului. Gândirea critică, cultivarea talentului, curiozitatea, creativitatea, încrederea, diversitatea, bucuria, ascultarea și responsabilitatea pot fi încurajate prin activități tematice specifice perioadei de dezvoltare a copilului.

Resurse educaționale adulți

 Convenția cu privire la drepturile copilului

(document)

 Bebelușul este o persoană

(carte)

 Grădinița pentru totdeauna

(carte)

 Asociația pentru comunicare non-violentă

(organizație)

 Copilul tău competent

(carte)

 Nevoile esențiale ale copiilor

(carte)

 Părintele eficient

(carte)

 Comunicarea non-violentă, un limbaj al vieții

(carte)

 Lumea lui Momo

(centru de educație alternativă)

 Copilul vesel. Sfaturi de la naștere la 3 ani

(carte)

Resurse educaționale copii

 Convenția cu privire la drepturile copilului

(document)

 Eric Carle

(autor și ilustrator cărți pentru copii)

 Eric Carle

(muzeu virtual pentru copii)

 Cartea copiilor

(editură cărți copii)

 Editura Gama

(cărți pentru copii)

 Tăpușele – educație prin joc și teatru

(organizație)

Nevoile copiilor

Nevoile copiilor preșcolari

Nevoile copiilor sunt universale și esențial de îndeplinit pentru a atinge potențialul maxim existent în fiecare ființă umană. Atunci când aceste nevoi nu sunt satisfăcute unii copii fac crize de isterie, se înfurie, se întristează, devin excesiv de violenți sau de timizi, nu se pot concentra. Este util ca atunci când un copil este supărat sau trist, să verificăm lista, ca să vedem dacă îi sunt satisfăcute aceste nevoi de bază.

„COPILUL VESEL. MOTESSORI, ÎNȚELEPCIUNE GLOBALĂ DE LA ZERO LA TREI ANI”

Susan Mayclin Stephenson

NEVOIA DE GREGARITATE

(nevoia de a fi cu ceilalți)

NEVOIA DE A EXPLORA

(fizic și mental)

NEVOIA DE ORDINE

(atât în timp cât și în spațiu)

NEVOIA DE COMUNICARE

(verbală și non-verbală)

NEVOIA DE MIȘCARE

(fizic și mental)

NEVOIA DE IMPLICARE

(în activitățile de zi cu zi ale familiei)

NEVOIA DE REPETIȚIE

(în multe dintre activități)

NEVOIA DE CONCENTRARE

(neîntreruptă)

NEVOIA DE ACURATEȚE

(activități stimulative)

STRĂDUINȚA DE A ATINGE PERFECȚIUNEA, DE A-ȘI ATINGE LIMITELE

(în activitățile desfășurate)

NEVOIA DE IMITARE

(modele pozitive)

NEVOIA DE INDEPENDENȚĂ

(la îmbrăcat, la masă, etc.)

NEVOIA DE AUTOCONTROL

(nu controlul exercitat de alții)

Contact

15 + 8 =